•••
Era prin 1993, început de Iunie. Ploaie persistentă, noroi.
Atunci au aparut calculatoarele la mine'n sat. Primele doua au apărut timid, aduse fara acte, de traficantii moldoveni ai produselor chinezesti, pe tarabele din Medias, de unde au si fost cumparate de 2 colegi mai obsedaţi de popularitate. Plasticul era o asemenea raritate, incat nici nu credeam ca exista. Totul era din fier şi lemn, de la navetele de bere şi seringile medicinale, până la guma de mestecat, păpuşile fetiţelor, sau aparatele de radio fără ceas. Radiourile cu ceas au aparut după 1995, când plasticul a încetat a mai fi un bun monopolizat de offshore-urile producătoare de suzete pentru copiii din vest. Mama spunea ca n-are bani de calculator. Iar eu nici macar nu indrazneam sa-mi imaginez ca, peste 20 de ani, voi avea bani pentru un altfel de calculator, ca voi scrie pe un altfel de calculator, ca voi discuta cu voi, voi interactiona cu o interfata, ca voi scrie declaratii de dragoste, ca ma voi indragosti si ca voi sparge bariera singuratatii, atingand cu palma o palma din spatele granitelor transparente... Nu numai ca nu-mi imaginam, dar cuvantul "calculator" avea o mult mai minora semnificatie... Era un cuvant copil, ca si mine.
Vasilica, colegul de banca, a cumparat primul calculator - incurajat fiind de cea mai populara fata din sat, care'a cumpărat de mai demult si tinea secretul impreuna cu mine, Vasilica şi altii, în speranta ca preturile şi timpul vor face dintr-un banal calculator filiala de banca.
Eu n-aveam calculator, în vara lui '93... Ma închinam la Vasilica si-l rugam sa ma lase sa ma uit şi eu cum face el cu degetele pe butoane, de apare pe chestia aia dreptunghiulara. Noaptea visam calculatorul lui Vasilică. Noaptea, cand era şi cand nu era luna, cand dormeam, sau cand mai zaboveam la citit o pagina-doua din "Vacanta lui Vladut", singura carte de care dispuneam atunci. Ziua visam calculatorul lui Vasilica. Îl visam cand mergeam cu mama la udat rosile, cand scapam pulpa de gaina din mana si cand primeam cate-o jordie, 2, 3, peste degete.
Într-o zi, satul de jordii mancate anapoda, de vise trase la indigo si de rugaminti ignorate, am fugit la Vasilica acasa, cand stiam bine ca taica-su-i la cartofi, maica'sa la barfe, iar el pe ulita. M-am dus tiptil, am deschis usa casei, cu inocenta, chemand pisica şi sfintii de dupa usa, ca pentru mine, evident. Am mers drept la masuta cu macrameu lucrat de mana - pe care se odihnea supremul calculator din plastic, minunea satului, mi-am înghitit un prim tsunami tahicardic si... incercand vulcanul cu degetul, am apăsat pe celebrul, atat de prohibit, "on/off".
Butoane on/off erau doar la televizoarele Olt. Eu nu aveam nici televizor, dar avea un vecin - la care mai mergeam sa vad cate-un film -, asa ca desenam butoane on/off pe o foaie de hartie, apoi le apasam in gand. Asa se explica faptul ca, in momentul in care am apasat pe primul buton on/off din viata mea, am dezvirginat o crampeie de viitor, s-a rupt o perdea a trecutului, a inventat democraţia lumina, aşa palida cum era, redusa la un dreptunghi de 2 pe 5, corelata cu un creier de 5 pe 2; nu importa! Admiram cum o apasare de deget, intr-o parte, declansa reactii in alta... Apasand pe 1, aparea 1. 2, 2. 3, 3. 5, 5. +, +. Numar + numar = placere pura. Pana la "radical"-ul ma-sii, cand atata m-am foit s-am transpirat, pana ce-am sleit de puteri ultimul neuron neimbatat din capul meu de copil fascinat. M-am oprit, confuz, am lasat radicalul pe ecranul mic, dreptunghiular, am aruncat calculatorul pe masuta cu macrameu, plina de praf asternut mult prea devreme si am iesit, lasand in urma mea o urma cu amprenta de copil nascut prea devreme...
Ala a fost momentul de glorie al matematicilor tehnologizate, in viaţa mea! Dezvirginare? Ramane un mister... Ramane s-un adevar incontestabil: calculatorul asta, de pe care am scris acum, e nimic pe langa primul calculator din viaţa mea, care era al lui Vasilica, indubitabil! Nu al meu. Al lui Vasilica... Si a trebuit sa intru prin efractie, pentru a-l atinge cu 2-3 degete... Si totusi, niciun obiect n-a fost declarat disparut si niciun animal ranit, in urma aventurii mele de atunci. Timpul a fost martor - timpul cu-a lui ticait mecanic, inca. Doar Istoria, Istoria care a avut grija sa musamalizeze tot, cu o folie subtire de plastic, pana langa membrana protectoare a memoriilor mele...
Nota: Mai tarziu, cand am crescut si eu mai mare, iar multi dintre voi ati aparut pe lume, ajungandu-mi amici dragi, au aparut ceasurile electronice, alta minune admirata de mine si de intreaga natura. Erau etalate cu o adevarată mandrie, mai ales in zilele cu sarbatori, pe la baluri or serbari. Dar astea nu au ajuns zei ai existentei noastre... Calculatorul, da.
•••
Era prin 1993, început de Iunie. Ploaie persistentă, noroi.
Atunci au aparut calculatoarele la mine'n sat. Primele doua au apărut timid, aduse fara acte, de traficantii moldoveni ai produselor chinezesti, pe tarabele din Medias, de unde au si fost cumparate de 2 colegi mai obsedaţi de popularitate. Plasticul era o asemenea raritate, incat nici nu credeam ca exista. Totul era din fier şi lemn, de la navetele de bere şi seringile medicinale, până la guma de mestecat, păpuşile fetiţelor, sau aparatele de radio fără ceas. Radiourile cu ceas au aparut după 1995, când plasticul a încetat a mai fi un bun monopolizat de offshore-urile producătoare de suzete pentru copiii din vest. Mama spunea ca n-are bani de calculator. Iar eu nici macar nu indrazneam sa-mi imaginez ca, peste 20 de ani, voi avea bani pentru un altfel de calculator, ca voi scrie pe un altfel de calculator, ca voi discuta cu voi, voi interactiona cu o interfata, ca voi scrie declaratii de dragoste, ca ma voi indragosti si ca voi sparge bariera singuratatii, atingand cu palma o palma din spatele granitelor transparente... Nu numai ca nu-mi imaginam, dar cuvantul "calculator" avea o mult mai minora semnificatie... Era un cuvant copil, ca si mine.
Vasilica, colegul de banca, a cumparat primul calculator - incurajat fiind de cea mai populara fata din sat, care'a cumpărat de mai demult si tinea secretul impreuna cu mine, Vasilica şi altii, în speranta ca preturile şi timpul vor face dintr-un banal calculator filiala de banca.
Eu n-aveam calculator, în vara lui '93... Ma închinam la Vasilica si-l rugam sa ma lase sa ma uit şi eu cum face el cu degetele pe butoane, de apare pe chestia aia dreptunghiulara. Noaptea visam calculatorul lui Vasilică. Noaptea, cand era şi cand nu era luna, cand dormeam, sau cand mai zaboveam la citit o pagina-doua din "Vacanta lui Vladut", singura carte de care dispuneam atunci. Ziua visam calculatorul lui Vasilica. Îl visam cand mergeam cu mama la udat rosile, cand scapam pulpa de gaina din mana si cand primeam cate-o jordie, 2, 3, peste degete.
Într-o zi, satul de jordii mancate anapoda, de vise trase la indigo si de rugaminti ignorate, am fugit la Vasilica acasa, cand stiam bine ca taica-su-i la cartofi, maica'sa la barfe, iar el pe ulita. M-am dus tiptil, am deschis usa casei, cu inocenta, chemand pisica şi sfintii de dupa usa, ca pentru mine, evident. Am mers drept la masuta cu macrameu lucrat de mana - pe care se odihnea supremul calculator din plastic, minunea satului, mi-am înghitit un prim tsunami tahicardic si... incercand vulcanul cu degetul, am apăsat pe celebrul, atat de prohibit, "on/off".
Butoane on/off erau doar la televizoarele Olt. Eu nu aveam nici televizor, dar avea un vecin - la care mai mergeam sa vad cate-un film -, asa ca desenam butoane on/off pe o foaie de hartie, apoi le apasam in gand. Asa se explica faptul ca, in momentul in care am apasat pe primul buton on/off din viata mea, am dezvirginat o crampeie de viitor, s-a rupt o perdea a trecutului, a inventat democraţia lumina, aşa palida cum era, redusa la un dreptunghi de 2 pe 5, corelata cu un creier de 5 pe 2; nu importa! Admiram cum o apasare de deget, intr-o parte, declansa reactii in alta... Apasand pe 1, aparea 1. 2, 2. 3, 3. 5, 5. +, +. Numar + numar = placere pura. Pana la "radical"-ul ma-sii, cand atata m-am foit s-am transpirat, pana ce-am sleit de puteri ultimul neuron neimbatat din capul meu de copil fascinat. M-am oprit, confuz, am lasat radicalul pe ecranul mic, dreptunghiular, am aruncat calculatorul pe masuta cu macrameu, plina de praf asternut mult prea devreme si am iesit, lasand in urma mea o urma cu amprenta de copil nascut prea devreme...
Ala a fost momentul de glorie al matematicilor tehnologizate, in viaţa mea! Dezvirginare? Ramane un mister... Ramane s-un adevar incontestabil: calculatorul asta, de pe care am scris acum, e nimic pe langa primul calculator din viaţa mea, care era al lui Vasilica, indubitabil! Nu al meu. Al lui Vasilica... Si a trebuit sa intru prin efractie, pentru a-l atinge cu 2-3 degete... Si totusi, niciun obiect n-a fost declarat disparut si niciun animal ranit, in urma aventurii mele de atunci. Timpul a fost martor - timpul cu-a lui ticait mecanic, inca. Doar Istoria, Istoria care a avut grija sa musamalizeze tot, cu o folie subtire de plastic, pana langa membrana protectoare a memoriilor mele...
Nota: Mai tarziu, cand am crescut si eu mai mare, iar multi dintre voi ati aparut pe lume, ajungandu-mi amici dragi, au aparut ceasurile electronice, alta minune admirata de mine si de intreaga natura. Erau etalate cu o adevarată mandrie, mai ales in zilele cu sarbatori, pe la baluri or serbari. Dar astea nu au ajuns zei ai existentei noastre... Calculatorul, da.
•••
vizualizati toate postarile
